O să încep această istorie aşa cum încep toate poveştile noastre. Au fost odată într-un sat din nordul republicii nişte prieteni la cataramă. Băieţi şi fete de vârsta adolescenţei, care în duminicile de vară cutreierau pădurile şi luncile din preajma satului, iar în timpul anului şcolar mergeau cu dragoste la carte. Erau în acea gaşcă două perechi de îndrăgostiţi – Igor + Eliza şi Viorel + Lucica.

Au absolvit şcoala pe rând, căci învăţau în clase diferite, iar după absolvire fiecare şi-a luat zborul la studii încotro aveau chemarea inimii. Apoi s-au întors cu toţii în sat. Igor s-a făcut şofer, Eliza – educatoare la grădiniţă, Viorel a devenit inginer în gospodăria agricolă, iar Lucica contabilă la cârmuirea sovhozului. Când le-a venit vremea de căsătorie s-au căsătorit. Mai întâi au făcut nunta Viorel cu Lucica, ei fiind mai mari decât prietenii lor. Nu peste multă vreme şi-au unit destinele şi Igor cu Eliza. Şi au tocmit o nuntă, odată nuntă!, de s-a dus vestea prin satele din jur. Minune de frumoasă era mireasa, mândru ca un brad era mirele, dar şi mai frumoşi păreau nunii, care nu erau altcineva decât Viorel cu Lucica. Aşa le fusese tocmeala încă din anii de şcoală – ei să stea în capul mesei la nunta lui Igor şi a Elizei. Şi lucrurile s-au rânduit întocmai precum şi-au dorit.

Cămine liniştite şi fericite

Bune gospodine, şi naşa şi fina îşi trăiau zilele cu respect faţă de bărbaţii lor şi făceau tot posibilul ca nimic să nu tulbure liniştea căminelor. Aveau grijă ca tot timpul casa să fie curată, lucrurile orânduite frumos, pregăteau bucate gustoase. Duminicile şi toate sărbătorile le petreceau împreună, aşa cum apucaseră din adolescenţă. Bucuriile şi tristeţile de asemenea le împărţeau. Nespus de fericiţi au fost cu toţii când în familia naşilor a venit pe lume primul copil, apoi al doilea. S-au întristat cu toţii când medicii le-au spus lui Igor şi Elizei că soarta le-a hărăzit să nu aibă copii. Şi un cuplu, şi celălalt păreau pătrunşi de acea pornire lăuntrică de romantism care te ajută să-ţi faci viaţa frumoasă. Se părea că pacea şi înţelegerea din aceste familii e străjuită de focul iubirii adevărate. Nimic nu prevestea că va veni o zi când comportamentul nănaşei va duce la ruinarea a tot ce au putut realiza cele două familii în şase ani. Dar, vai!, cu lemne putrede şi cărămizi vechi nu poţi ridica o casă temeinică.

Naşa se dă în dragoste cu finul

Ştirea că nu pot să aibă copii a umbrit liniştea şi fericirea casei finilor şi pe zi ce trecea inimile lor au prins a se răci. Nu mai încercau sentimentele ce păreau să-i stăpânească până la sfârşitul vieţii. Nănaşa, care de ani buni flirta cu finul, şi-a zis: „Amu-i amu! Da cât am să privesc eu la lună şi la stele în timp ce Viorel lipseşte cu săptămânile de acasă, dacă pot liber să mă iubesc cu pasiune cu finul?”(Viorel era mereu pe drumuri. Ba la Chişinău după carburanţi, ba la sudul republicii după anumite piese de schimb, ba la raion.) Şi naşa a dat frâu aventurii. La început se întâlneau în mijlocul naturii, în pădurea de la marginea satului, pe urmă femeia socoti că e mai bine să se întâlnească chiar în propria casă sau în casa finilor atunci când fina era la grădiniţă. Cine ar putea să bănuiască că între naşă şi fin pot exista nişte relaţii intime? Aşa gândea ea. Socrul, adică tata lui Viorel, cu care locuiau într-o ogradă, a observat că finul a cam îndesit-o pe la nănaşa tocmai atunci când naşul nu-i acasă. El a înţeles că aproape sub ochii lui se consuma adulterul. Peste o jumătate de an şi Eliza i-a mirosit pe cei doi şi într-o zi i-a spus naşului: „Uite, naşule, ce se petrece în casa matale şi în casa mea. Când pleci în deplasare, naşa cu Igor se dau în dragoste la mata în casă, iar când eşti prin sovhoz se întâlnesc la noi acasă”. „Cum? Nu se poate! Tâmpenii!” Dar când i-a mai spus şi tata, şi mama, omul a căzut pe gânduri şi a început să-şi pună în aplicare planul de urmărire. Într-o amiază s-a postat la pândă în curtea vecinilor Elizei. Şi-a urmărit nevasta cum a intrat în casă cu finul încuind uşa după ei. I-a lăsat vreo 10-15 minute, apoi a dat buzna prin fereastra din dos, lăsată special deschisă. Rezultatul a fost cel aşteptat, i-a prins în flagrant. Fără a spune un cuvânt, şi-a apucat nevasta de gâţa lungă până la călcâie şi aşa goală cum era a târât-o prin tot satul până acasă.

Cele două familii se destramă şi iţele se încâlcesc

Cred că vă daţi seama ce a urmat, dragi cititori. A fost mare scandal. Dar după ce averea s-a împărţit, lucrurile s-au amestecat cum nimeni nu şi-ar fi putut imagina. Finul, rămas fără nimic, a trecut cu traiul la părinţii naşei, unde se refugiase şi aceasta. Naşul a rămas singur în casă cu un tată bătrân, care nu peste multă vreme a murit, iar fina, rămasă şi ea singură în casa ei, l-a ademenit pe şoferul nănaşului, tată a doi copii, cu care a întreţinut relaţii amoroase câţiva ani, după care a plecat la Moscova. Acolo s-a dat în dragoste cu un armean, de la care a născut un băiat. Relaţia nu a fost de durată. În prezent Eliza îşi creşte singură copilul de 5 ani în capitala Rusiei, unde s-a stabilit cu traiul pentru totdeauna, zice ea. Dar ce au mai făcut ceilalţi eroi?

Cum vă spuneam, finul, după marele scandal, trecuse cu traiul la părinţii naşei. La împărţirea averii maşina lui Viorel, care era înregistrată după Lucica, i-a revenit, bineînţeles, Lucicăi. Vreo jumătate de an finul şi-a plimbat naşa, care-i devenise deja soţie, cu această maşină. La înregistrarea căsătoriei el a luat numele de familie a Lucicăi, care era la fel cu cel al lui Viorel, adică cu al naşului, apoi a plecat în Spania la câştig. După doi ani s-a întors acasă cu bani şi cu maşină. Multă vreme satul s-a crucit: ”Ia te uită poznă! Nu destul că Igor i-a furat lui Viorel soţia şi maşina, dar până la urmă i-a luat şi numele lui de familie! Unde s-a mai văzut una ca asta în satul nostru! Neam de neam nu s-a mai auzit ca naşa să păcătuiască cu finul în asemenea hal! Cum nu le-a fost ruşine de sat şi frică de Dumnezeu să încalce jurământul de la cununie? Chiar că trăim zilele de la urmă, dacă lumea cade în aşa mare păcat. Ajută-ne, Doamne, să socotim bine zilele noastre ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune…”

Dar ce se făcea în sufletul bietului Viorel (naşul), care fusese înşelat şi până la urmă pierduse partida! Sărmanul de el, nu se aşteptase la o asemenea lovitură. Ştia că are soţie frumoasă şi ar putea să-i pună şi lui coarne, aşa cum o fac şi alte femei, dar niciodată nu s-a gândit că finul cu care au fost prieteni din copilărie îi va scuipa în suflet cu atâta neruşinare! Imediat după divorţ croia tot felul de planuri diabolice prin care voia să se răzbune pe fosta soţie şi pe finul care-l încornorase, dar n-a reuşit să le pună în aplicare, căci s-a îmbolnăvit grav şi într-un an s-a topit ca o lumânare. Aflat pe patul de moarte, şi-a chemat copiii şi le-a spus: „Să nu repetaţi greşelile mamei voastre şi ale finului Igor! Nu uitaţi că viaţa e scurtă şi că nicio clipă din ea nu merită să fie neagră”.

Izgoniţi din sat cu vorbe de ocară

Au trecut nouă ani de atunci. Finul şi nănaşa, împreună cu cei doi copii, uniţi într-o familie, după cum aţi înţeles, au plecat din sat. Nu mai puteau suporta vorbele de ocară ale consătenilor adresate la tot pasul. S-au stabilit cu traiul într-un sătuc din regiunea Moscova. Oamenii din sat zic bogdaproste că au plecat, considerând că nici Igor şi nici Lucica nu îşi merită numele de consăteni de-ai lor. Iar bieţii lor părinţi, care au fost gospodari de frunte, petrecăreţi şi mereu plini de voie bună, s-au închis în sine şi în ogrăzile lor, iar când ies până la magazin sau până la primărie merg pe drum trişti şi cu capul plecat.

Nina Neculce